February 25, 2015

  • February 25, 2015
Tanara paraplegica
Despre NOI. Oamenii goi sufleteste si o tanăra paraplegică cerand ajutor... să coboare din autobuz!

Ne place sa credem ca suntem buni, educati, sensibili, frumosi ca oameni, dar intamplari simple, bagatelizate din viata de zi cu zi, ne pot face, uneori, sa realizam cat de egoisti, insensibili si goi suntem.

Pentru a ajunge la munca, obisnuiesc sa iau autobuzul „102”, din Constanta...

Este o ruta frecventata de foarte multi oameni simpli care se bucura de un loc de munca pentru care se trezesc in fiecare dimineata, isi fac pachetul modest si merg zi de zi sa castige onest un ban pentru a-si plati darile catre stat si, eventual, supravietui.



Pe aceeasi ruta, insa, urca si foarte multi indivizi de etnie roma, galagiosi, murdari, fara un minim de maniere... fapt care face ca, probabil majoritatea dintre noi, sa ne „ascundem intre urechi”. Plecam din punctul A spre punctul B, ignorand cu incapatanare ceea ce se intampla in jurul nostru (degradarea, mizeria, izurile pestinentiale, zgomotele, cojile de seminte, 

gunoaile, tigarile inca fumegande azvarlite ostentativ pe scaune si podeaua acelui candva curat si primitor mijloc de transport in comun) intr-o amortire surda... prea surda si acuta... pentru toate simturile.


Asa se face ca, astazi, in aceeasi amortire adanca si invaluitoare, am simtit o prezenta in apropierea mea dar ma uitam in gol, in aceeasi absenta stranie, si nu i-am dat importanta decat... mult prea tarziu. O tanara paraplegica cerand ajutor sa coboare din autobuz!

Era o fata in jur de 20 de ani, simpla, un pic pierduta, un pic zambitoare, poate cu un zambet prea limpede si placut, oferit noua cu o caldura aparte... 

Blanda si timida s-a adresat doamnei din fata mea „Nu va suparati, ma scuzati ca va deranjez, coborati, cumva, la prima statie?” Femeia nu i-a raspuns iar fata a continuat „Imi cer scuze, v-am intrebat daca puteti cobori la prima statie pentru ca as avea nevoie de ajutor sa cobor si eu”. Dinnou, niciun raspuns...
 vocea tinerei fete s-a stins si a ramas suspendata, parca, peste umerii nostri, doar o privire amar-zambitoare, intrebatoare... adresata fiecaruia dintre noi. Nimeni, dar absolut nimeni – nici chiar eu – n-a(m) schitat un gest, o dezmortire intru ajutor fiind mai preocupati (tot „infundat”, insa) de manifestarile tiganilor din jurul nostru!


Fata s-a resemnat, s-a intors, s-a sprijinit de stalpul din dreptul usii si-a asteptat timid statia, deschiderea usilor... similar unui salt in gol pentru un om in conditia sa.

Simpla intamplare sau, poate, o forta invizibila de deasupra noastra a facut, insa, sa coboare si un pescar de varsta a doua, obosit, cu unditele atarnandu-i lenes langa o geanta mare, grea si veche... a vazut fata in usa autobuzului parca ezitand sa faca un pas inainte, a-ntrebat-o daca doreste sa coboare, ea s-a bucurat, i-a spus „da, daca nu va suparati, va rog sa ma ajutati sa cobor pentru ca nu pot singura”, iar omul a ajutat-o marinimos. Fata a ajuns pe trotuar, i-a multumit, autobuzul s-a pus in miscare, iar atunci am vazut si noi, cu adanca durere, tristete, mila si o intreaga avalansa de sentimente amestecate... cumplita suferinta a delicatei tinere... era paraplegica! Nu avea atele, proteze sau scaun cu rotile... se avea avea doar pe ea, durerea si mersul cumplit de chinuit.


Nu s-a plans, nu ne-a certat din priviri... era frumoasa si senina cu mersul sau chinuit... si a indraznit sa ne ceara ajutor, atat de timid! Iar noi, toti din acel autobuz, goi de sentimente, intr-o absenta aproape palpabila, am stat inerti in scaunele proaspat ocupate sau verticali... fara verticalitate... ignorand un gest atat de marunt care ar fi bucurat un om, fara a-l face sa se simta mai necajit decat l-a facut soarta, fara sa intrebe macar.


Poate-ar trebui sa mai coboram din inaltimile noastre "protejate", din ignorarea celor care ne deranjeaza acustic si olfactiv, si sa acordam un dram de atentie oamenilor simpli si atat de frumosi dar vitregiti de soarta din jurul nostru, cum era aceasta tanara paraplegica cerand ajutor; sa nu mai fim oameni mici cu suflete pustii, sa ne recastigam omenia si chiar sa zambim cand ni se cere sprijinul si sa-l oferim.


Si prin asta nu facem un favor, doar (ne) demonstram ca societatea, noile "valori" si vremurile nu ne-au dezumanizat total, inca suntem OAMENI!

Articol propriu postat si la OMG News Romania - Tanara paraplegica cerand ajutor



0 comments:

Post a Comment

Constanta Weather

Weather in Constanţa

Featured Articles

Follow me