February 25, 2015

  • February 25, 2015
Tanara paraplegica
Despre NOI. Oamenii goi sufleteste si o tanăra paraplegică cerand ajutor... să coboare din autobuz!

Ne place sa credem ca suntem buni, educati, sensibili, frumosi ca oameni, dar intamplari simple, bagatelizate din viata de zi cu zi, ne pot face, uneori, sa realizam cat de egoisti, insensibili si goi suntem.

Pentru a ajunge la munca, obisnuiesc sa iau autobuzul „102”, din Constanta...

Este o ruta frecventata de foarte multi oameni simpli care se bucura de un loc de munca pentru care se trezesc in fiecare dimineata, isi fac pachetul modest si merg zi de zi sa castige onest un ban pentru a-si plati darile catre stat si, eventual, supravietui.



Pe aceeasi ruta, insa, urca si foarte multi indivizi de etnie roma, galagiosi, murdari, fara un minim de maniere... fapt care face ca, probabil majoritatea dintre noi, sa ne „ascundem intre urechi”. Plecam din punctul A spre punctul B, ignorand cu incapatanare ceea ce se intampla in jurul nostru (degradarea, mizeria, izurile pestinentiale, zgomotele, cojile de seminte, 

gunoaile, tigarile inca fumegande azvarlite ostentativ pe scaune si podeaua acelui candva curat si primitor mijloc de transport in comun) intr-o amortire surda... prea surda si acuta... pentru toate simturile.


Asa se face ca, astazi, in aceeasi amortire adanca si invaluitoare, am simtit o prezenta in apropierea mea dar ma uitam in gol, in aceeasi absenta stranie, si nu i-am dat importanta decat... mult prea tarziu. O tanara paraplegica cerand ajutor sa coboare din autobuz!

Era o fata in jur de 20 de ani, simpla, un pic pierduta, un pic zambitoare, poate cu un zambet prea limpede si placut, oferit noua cu o caldura aparte... 

Blanda si timida s-a adresat doamnei din fata mea „Nu va suparati, ma scuzati ca va deranjez, coborati, cumva, la prima statie?” Femeia nu i-a raspuns iar fata a continuat „Imi cer scuze, v-am intrebat daca puteti cobori la prima statie pentru ca as avea nevoie de ajutor sa cobor si eu”. Dinnou, niciun raspuns...
 vocea tinerei fete s-a stins si a ramas suspendata, parca, peste umerii nostri, doar o privire amar-zambitoare, intrebatoare... adresata fiecaruia dintre noi. Nimeni, dar absolut nimeni – nici chiar eu – n-a(m) schitat un gest, o dezmortire intru ajutor fiind mai preocupati (tot „infundat”, insa) de manifestarile tiganilor din jurul nostru!


Fata s-a resemnat, s-a intors, s-a sprijinit de stalpul din dreptul usii si-a asteptat timid statia, deschiderea usilor... similar unui salt in gol pentru un om in conditia sa.

Simpla intamplare sau, poate, o forta invizibila de deasupra noastra a facut, insa, sa coboare si un pescar de varsta a doua, obosit, cu unditele atarnandu-i lenes langa o geanta mare, grea si veche... a vazut fata in usa autobuzului parca ezitand sa faca un pas inainte, a-ntrebat-o daca doreste sa coboare, ea s-a bucurat, i-a spus „da, daca nu va suparati, va rog sa ma ajutati sa cobor pentru ca nu pot singura”, iar omul a ajutat-o marinimos. Fata a ajuns pe trotuar, i-a multumit, autobuzul s-a pus in miscare, iar atunci am vazut si noi, cu adanca durere, tristete, mila si o intreaga avalansa de sentimente amestecate... cumplita suferinta a delicatei tinere... era paraplegica! Nu avea atele, proteze sau scaun cu rotile... se avea avea doar pe ea, durerea si mersul cumplit de chinuit.


Nu s-a plans, nu ne-a certat din priviri... era frumoasa si senina cu mersul sau chinuit... si a indraznit sa ne ceara ajutor, atat de timid! Iar noi, toti din acel autobuz, goi de sentimente, intr-o absenta aproape palpabila, am stat inerti in scaunele proaspat ocupate sau verticali... fara verticalitate... ignorand un gest atat de marunt care ar fi bucurat un om, fara a-l face sa se simta mai necajit decat l-a facut soarta, fara sa intrebe macar.


Poate-ar trebui sa mai coboram din inaltimile noastre "protejate", din ignorarea celor care ne deranjeaza acustic si olfactiv, si sa acordam un dram de atentie oamenilor simpli si atat de frumosi dar vitregiti de soarta din jurul nostru, cum era aceasta tanara paraplegica cerand ajutor; sa nu mai fim oameni mici cu suflete pustii, sa ne recastigam omenia si chiar sa zambim cand ni se cere sprijinul si sa-l oferim.


Si prin asta nu facem un favor, doar (ne) demonstram ca societatea, noile "valori" si vremurile nu ne-au dezumanizat total, inca suntem OAMENI!

Articol propriu postat si la OMG News Romania - Tanara paraplegica cerand ajutor



Relatiile virtuale (own photo)
In ultimii ani au luat amploare si in Romania site-urile matrimoniale, de dating si socializare, iar odata cu acestea, relatiile virtuale.

Multi ar putea fi sceptici numai la ideea simplei socializari sau cautarii unui partener utilizand astfel de site-uri, in mediul virtual, in loc de a incerca in realitate. Insa, dupa cum stim cu totii, totul este relativ si depinde de circumstante, asteptarile si alegerile fiecarui om.

Aceste platforme ofera atat servicii cu plata cat si gratuite in urma crearii unui cont de utilizator.



Membrii au posibilitatea de a-si construi o pagina de unde sa indereze informatii reale, partial adevarate sau fictive, alte detalii si fotografii, sa precizeze ceea ce cauta, eventuale interese si preferinte – recomandat fara prea multe date de identificare reale (nume, adresa, telefon etc) – si sa inter-relationeze cu persoane cu care impartasesc pasiuni comune si/ sau in cautarea unui prieten, partener, flirt sau, pur si simplu, a cunoaste alti oameni prin intermediul mediului virtual in dorinta de socializare.


Datorita anumitor factori (stilul de viata al fiecaruia dintre noi, programul zilnic destul de limitat, caracterul, personalitatea, starea fizica sau psihica) si imprejurari diferite in care se afla fiecare om la un moment dat, se poate intampla sa nu existe posibilitatea socializarii cu cei din jur in viata reala, pur si simplu sa nu convina anturajul, orele sa fie prea tarzii, sa existe o situatie familiala sau o relatie speciala, astfel incat contactul cu alti oameni devine extrem de limitat, caz in care multi opteaza pentru a cauta ceea ce-si doresc prin intermediul internetului. In plus, pana la o eventuala intrevedere fata in fata, majoritatea se simt mult mai confortabil relationand virtual, aflandu-se in fata monitorului sau accesand mobilul.


Si sa nu ignoram faptul ca omul – ca fiinta sociala – isi doreste si are nevoie (aproape viscerala) sa comunice, sa aiba pe cineva alaturi cu care sa-si impartaseasca gandurile si, eventual, caruia sa-i pese, iar aceasta se poate face atat in realitate cat si in mediul virtual.
Ambele variante de socializare pot oferi atat surprize placute, cat si extrem de neplacute, insa, orice am alege, este bine sa fim deschisi pentru o noua experienta, sa fim onesti cu noi insine si sa facem alegerile care ni se potrivesc.

Oricare dintre noi poate intalni oameni deosebiti atat in viata reala, cat si prin intermediul virtualului, cum, la fel de bine, pot aparea dezamagiri din partea partenerului de-o viata si o “rezonanta” extraordinara cu o persoana intalnita pe un site de dating sau socializare.
Si cei intalniti in virtual sunt tot oameni, doar ca sunt intalniti in alta conjunctura, uneori benefica, alteori nu.


Si nu uitati ca, in viata reala poate nu intotdeauna ne putem desparti frumos si civilizat de un om cu care nu s-a creat legatura dorita si, eventual, ne-a deranjat, hartuit sau abuzat, dar (cat suntem) in mediul virtual, totul se poate incheia cu un simplu click pe “blocare utilizator”.

Oameni derutati, rataciti (mental), cu anumite probleme psihice si de identitate (psihopati, onanisti, misogini, agresivi, voyeur-isti, obsedati sexual etc) sunt atat in viata reala cat si in cea de pe internet – de fapt sunt aceasi – difera doar perceptia noastra, momentul sau locul in care ni se arata si-I vedem asa cum sunt defapt.

Pe de alta parte, virtualul ne poate oferi sansa de a cunoaste oameni cu adevarat extraordinari si interesanti, poate chiar la mii de km departare, pe care in alte circumstante nu i-am fi cunoscut vreodata si care sa ne bucure cu adevarat, iar intalnirea aceea cu ei sa ne deschida ochii, mintea, spiritual, sa ne ajute sa invatam, sa aflam despre alte lumi, noi orizonturi, obiceiuri traditii, locuri unice in lume, crampeie de istorie si cultura, sau chiar sa manifeste o doza de empatie la care sa nu fi ajuns cei de langa noi, din viata asa-zisa reala.


Pe langa faptul ca avem sansa de a ne largi orizontul si, eventual invata si evolua, acceptand o experienta (inca) atipica de viata imaginati-va cat de placut este sa-ti depeni amintirile sau sa-ti impartasesti cele mai temerare dorinte cu un antropolog renumit, un technician protezist-ortezist, un scriitor contemporan in voga, un fotograf specializat pe wildlife in Africa, un bucatar italian, o croitoreasa din Norvegia, un pilot de incercari din Germania, o profesoara de pian din Iasi sau un artist plastic deosebit de talentat care-a ales sa locuiasca la Viscri… oameni la fel de singuri ca si tine, de la care poti invata atat de multe si-ti pot deveni cel mai bun prieten sau chiar partener de viata.

Fara a fi ipocriti, toti avem parti bune si rele, toti suntem intr-un fel in relatiile cu cei din jur si, uneori cu totul alt fel, fata de noi insine; uneori devenim „robotizati” in straduinta de a respecta principii, norme etice, sistem, alteori ne trezim ca la un moment dat am uitat de noi insine si ne-am concentrat eforturile si atentia pe ceilalti, imprumutand prioritati, metamorfozandu-ne si... uitand de noi insine, de ceea ce ne-ar face placere, de ceea ce ne bucura cu adevarat... uitand sa traim.

Iar, daca in realitate se poate intampla sa fie prea putine ocaziile de a ne simti vii si fericiti, uneori virtualul/ relatiile virtuale ne ajuta sa ne regasim pe noi insine, fie si pentru o fractiune de secunda, ca intr-un vis scurt, o clipire... dar trebuie sa fim prieteni cu noi insine, sa ne cunoastem limitele si sa nu confundam visul cu iluzia.

Deci, pro sau contra site-urilor matrimoniale si de socializare si relatiilor virtuale?
Articol propriu postat si la OMG News Romania - Relatiile virtuale


tigani cersetori
Saptamana trecuta, in data de 4 februarie, guvernul din Norvegia a readus in discutie propunerea de lege de anul trecut, si dezbatuta intens in ultimele 3 saptamani, pentru interzicerea cersitului in locurile publice.


Aceasta masura controversata (in prezent) va afecta atat persoanele de etnie roma, cat si orice persoana care le va acorda orice fel de sprijin cersetorilor – oferindu-le o ceasca de cafea, un sandwich, bani, imbracaminte sau adapost – oricare dintre acestia riscand sa ajunga la inchisoare intre 6 luni si 1 an.

Unii oponenti sustin ca aceasta lege ar putea aduce atingere activitatilor voluntarilor care se ocupa de cersetori si oamenii fara adapost.


Guvernul norvegian sustine, insa, ca aceasta noua lege este absolut necesara pentru a combate invazia gastilor organizate de tigani cersetori sositi in marile orase norvegiene in ultimii ani, si care au adus mizerie, indus teama si-au crescut criminalitatea.
Ministrul Justitiei, Anders Anundsen, a invocat o stransa legatura intre cersetorie si delicventa, in special furt.

Noul proiect de lege vizeaza in special tiganii cersetori – cetateni romani, de etnie roma – majoritatea cu cazier judiciar in Norvegia si descurajarea acestei minoritati de a intra si cersi intr-o tara civilizata, curata si linistita (legislatie adoptata si in alte tari europene, cum sunt Anglia si Danemarca).


Ce ziceti, n-ar fi grozav sa se aplice si la noi, in Romania, o astfel de lege pentru a interzice cersetoria si a-I pedepsi atat pe cersetori, cat si pe cei care ii sprijina?
In orice tara care se doreste civilizata si unde este asigurata asistenta sociala, cersetoria practicata de tigani sau orice alt cetatean, indiferent de etnie, ar trebui interzisa si aspru pedepsita!


Si, cum progresul unei tari nu consta in cersit (si nici in birocratie si coruptie), ar fi ideal ca cersetorii sa fie inchisi pentru o perioada de cel putin 6 luni in inchisorile existente si nu in cele care se doresc a fi reconstruite in Romania (tot) din banii contribuabililor – cele cu confort sporit, un fel de sanatoriu cu facilitati high-tech sau spa cu biblioteca si sala de fitness.

Orice alt delincvent ar avea o sansa de integrare reala in societate daca ar fi dusi intr-o inchisoare adevarata, austera, fara vizitatori, unde sa munceasca pentru a se intretine singuri, a-si castiga portia de mancare zilnica, un schimb de haine si un pat.


Acesti indivizi – majoritatea tineri, in forma fizica buna, apti de munca si "in putere" – duc o viata parazitara, nu produc absolut nimic util si/ sau pozitiv pentru societate, insa,

genereaza constant mizerie, situatii conflictuale, criminalitate. In acest sens, munca in folosul comunitatii, sub supraveghere si o stricta monitorizare s-ar putea sa fie o solutie in a-I educa si responsabiliza; ceea ce Romania ar putea adopta si implementa cu succes, daca guvernantii sai si-ar dori cu adevarat, spalandu-si astfel si obrazul murdarit atat de rau... de prea multa vreme!


Exista atatea locuri unde tiganii, cersetorii, oamenii fara adapost pot munci si care nu necesita studii sau vreun efort deosebit: curatatul strazilor si parcurilor, stransul gunoaielor, muncile in agricultura si industrie, unde chiar ar conta un aport de forta de munca si-ar fi benefic tuturor.


Unii dintre acesti cersetori si oameni fara adapost poate ca nici nu sunt infractori adevarati. Unii dintre ei apar, probabil, din familii dezorganizate, sunt copii proveniti din astfel de medii sau oameni care, datorita unor situatii speciale, au ajuns pe strazi si si-au pierdut rostul, vointa si identitatea.


Multi poate chiar isi doresc o schimbare, sa fie inclusi intr-un program social si sa aiba o a doua sansa, atat pentru ei, cat si pentru societate…


Articol propriu postat si la OMG News Romania - Norvegia interzice cersetoria. De ce nu și România?

February 15, 2015

  • February 15, 2015
Daca doriti sa vizionati un film BUN, recomand cu caldura – The Water Diviner/ Promisiunea (2014) – noul film al lui Russell Crowe, pelicula care ruleaza acum si in cinematografele noastre/ Cinemaplex.

Acest film extraordinar este produs de "FEAR of GOD Films", iar debutul regizoral al lui Russell Crowe este mai mult decat remarcabil.


The water diviner/ Promisiunea (Photo Cinemagia.ro)
Filmul dureaza 111 minute, ii are in rolurile principale pe Russell Crowe, Olga Kurylenko, Jai Courtney, Steve Bastoni, Yilmaz Erdogan si este, probabil, unul dintre cele mai bune filme ale lui Crowe si al momentului. Merita Oscarul!

Iubitorii de film vor fi incantati sa se lase purtati intr-o calatorie a tuturor simturilor absolut fascinanta, invaluiti de in cadru natural superb care abunda de peisaje impresionante si apusuri spectaculoase, informatiile din istorie si religie se intrepatrund cu traditii si obiceiuri, sunt prezentate o multitudine de caractere care dau viata acestei drama profunde.


Personajele din “The Water Diviner” descriu o poveste reala, iar acestea urmarind scenariul si combinate cu talentul actoricesc, reusesc sa produca o avalansa de emotii, starnind a gama larga de sentimente, cum nu multe filme au reusit s-o faca in ultimii ani.




Actorii au fost alesi perfect – pe criterii de varsta, nationalitate, experienta – au muncit mult si s-a vazut atat de bine in ceea ce au reusit sa creeze si, mai ales, sa transmita.

Povestea are loc intre 1912 - 1919 si prezinta determinarea unui tata – renumit fermier din desertul Australian pentru modul inedit in care gaseste apa – a carui viata a fost distrusa cand cei trei baieti ai sai nu se mai reintorc acasa de pe frontul de la Gallipoli (Turcia), unde au plecat sa lupte intr-un razboi care, defapt, nici nu era al lor (Primul Eazboi Mondial) si cautarile sale disperate, urmare promisiunii facute catre sotia sa de a-I gasi si aduce acasa.


Filmul prezinta calatoria lui Connor (personajul interpretat de Russell Crowe) catre zona de razboi din peninsula turca, Gallipoli, unde va descoperi tot ceea ce s-a intamplat, va deveni camaradul inamicului, va intampina ostilitatea sistemului, a ofiterilor australieni si britanici, va fi respins de cei pentru care I s-au sacrificat fiii, inteles si sustinut de asa-zisul inamic (la randul sau, doar o victima a celor ce le-au invadat pamantul si tara) si se va atasa de Ayshe (Olga Kurylenko), o tanara femeie din Istanbul si baietelul acesteia al caror sot si tata s-a stins pe front, unindu-si durerile si recladindu-si o viata din cenusa, ca o apripa de speranta.


Trivia:
Filmarile au avut loc in peninsula Gallipoli (langa Pt. Lincoln) si Burra (Turcia) si Greenhill Road, Adelaide, in sudul Australiei (unde temperatura pe durata timpul filmarilor a atins si 49’C).


Calul din scenele filmate in Australia este calul lui Russell Crowe, Honey.
Filmul “The Water Diviner” (“Profetul apei” - la noi ruland sub numele de “Promisiunea’) se bazeaza pe un rand gasit intr-o scrisoare scrisa de Lt. Col. Cyril Hughes si care-a starnit curiozitatea “"Un tip in varsta din Australia a reusit sa ajunga aici in cautarea locului unde-au fost ingropati fiii sai”
===


Connor: Exista vreo inregistrare referitoare la fiul meu?
Jemal: Suntem otomani, nu germani.


Lt. Col. Cyril Hughes: Ce faceati inainte de razboi?
Major Hasan: Acesta este Imperiul Otoman, iar aici nu exista “inainte de razboi”. Dar in alta viata am fost architect.
===


Un film cu o poveste dulce-amara, care va va face sa radeti, sa plangeti, sa reconsiderati, cu numeroase rasturnari de situatii, dedicat oamenilor maturi, cu experienta de viata si minte deschisa.

The Water Diviner/ Promisiunea merita vizionat!
Sursa: IMDb
Own article posted also at OMG News Romania



Stiati ca in data de 16 ianuarie americanii sarbatoresc „Nothing Day” – ziua in care nu se face nimic? Suna tentant!? O sarbatoare unica, bizara, trasnita, in care sa nu faci absolut nimic… NIMIC!



16 ianuarie - Nothing Day - ziua in care sa nu faci absolut nimic (Photo UltimateCards.com)
Aceasta zi anti-eveniment a fost propusa in 1972 de columnistul Harold Pullman Coffin pentru a oferi americanilor o zi in care sa stea fara sa faca nimic, sa observe si sa nu faca absolut nimic. 


Nu a fost declarata „zi nationala” pentru ca nu a fost acceptata de Congres, insa, a inceput sa fie sarbatorita din 1973, cand a fost inclusa in „Chase’s Calendar of Events” iar, in prezent, este sponsorizata de „Coffin’s National Nothing Foundation” din Capitola, California.





In noaptea trecerii dintre ani si mai ales in 1 ianuarie, mai toti ne gandim la ceea ce ne-am propus pentru anul care a trecut, cate s-au realizat din toate acestea si dorim o schimbare pentru noul an, venim cu puzderie de planuri idealiste, proiecte, vise…

Ne asteapta un an intreg – 365 de zile – plin de „dos and donts” si in care muncim continuu, atat acasa (alaturi de familie, copii, prieteni; treburi casnice, proiecte personale, educatie, 

gospodarie etc) cat si la locul de munca (din ce in ce mai multa presiune, mai multe sarcini de indeplinit, termene limita, ne suprasolicitam lucrand peste program, ne implicam si consumam, vrem sa fim apreciati, auziti, vazuti, ne dorim rezultate si sefi multumiti)…

Cat suntem inca la inceput de an – si fara a face cultul parazitismului – ce-ati zice sa ne dam o „pauza” la tot (minte, trup si suflet) si sa celebram o zi opusa celei din 1 ianuarie – o zi in care sa nu facem absolut nimic, fara sarcini, fara „teme”, fara ganduri – si sa ne bucuram impreuna acest NIMIC?

Nothing Day - sarbatoare unica, bizara, trasnita!
V-ar surade o astfel de zi – 16 ianuarie – ziua in care sa nu facem absolut nimic? Ganditi-va repede, este vineri!
Own article posted also at OMG News Romania



Constanta Weather

Weather in Constanţa

Featured Articles

Follow me